Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

P. Diddy, acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat

[post-views]

Rapperul şi influentul producător american de hip-hop Sean „P. Diddy” Combs este acuzat că a agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani, în 2022, informează ABC News.

Reclamantul, care a depus plângerea sub anonimat, explică faptul că la acea vreme a participat la o petrecere organizată de P. Diddy „într-o casă mare şi plină de farmec din New York”, în timpul căreia a fost invitat să consume alcool.

„După ce a băut, reclamantul a început să se simtă dezorientat, să îşi piardă controlul corpului şi cunoştinţa”, afirmă în plângere avocatul său, Tony Buzbee, care reprezintă peste 150 de victime ale lui P. Diddy.

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, reclamantul a spus că se afla „într-o cameră întunecată cu pereţi negri, pe un pat cu aşternuturi negre” şi că P. Diddy era „deasupra lui, pe cale de a-l sodomiza”.

Noi plângeri continuă să fie depuse împotriva lui P. Diddy. Rapperul a fost deja acuzat de agresiune sexuală la sfârşitul lunii octombrie de un bărbat, care avea 10 ani la momentul incidentului, în 2005.

Artist cu multe porecle în lumea muzicii şi a afacerilor, P. Diddy este descris de presupusele sale victime drept un prădător sexual violent, care folosea alcoolul şi drogurile pentru a obţine supunerea lor. Potrivit acuzării, acesta a pus la punct un sistem de trafic sexual, forţându-şi victimele să întreţină relaţii sexuale cu lucrătoare sexuale, pe care apoi le filma. Mai mult de 100 de victime au fost identificate.

Joi, un judecător al tribunalului federal din Manhattan a stabilit data de 5 mai 2025 pentru începerea procesului penal al rapperului, iar pentru moment acesta rămâne în arest.

Articole similare:

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: