20:13 Sindicatele, invitate la Cotroceni

[post-views]

Președintele României, Nicușor Dan, a invitat la discuții, luni, de la ora 8:00, la Palatul Cotroceni, reprezentanții sindicatelor, transmite Administrația Prezidențială. Este vorba de Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Anunțul Cotroceniului vine după ce Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat, joi, un protest, reclamând lipsa de transparență a decidenților politici și lipsa unei consultări reale a societății, scrie news.ro.

Sindicaliștii au cerut, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători și cetățeni”, redimensionarea „corectă” a administrației publice, „nu prin tăieri, ci prin investiții în resursă umană”, reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor pentru partide și parlamentari și o Președinție activă, care să medieze conflictele sociale și să garanteze justiția socială.

Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esențial determinată de incapacitatea de colectare și de un sistem fiscal retrograd.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: