11:31 Concert Aniversar “Maria Lătărețu”, în amfiteatrul din Parcul Central (lângă Buturugă)

[post-views]

Vineri, 4 iulie, la Târgu Jiu are loc o seară dedicată celebrării uneia dintre cele mai valoroase instituții artistice ale județului – 20 de ani de excelență folclorică: Ansamblul „Maria Lătărețu”. Evenimentul are loc în cadrul amplului program cultural dedicat memoriei lui Viorel Gârbaciu, fondatorul ansamblului și unul dintre susținătorii neobosiți ai vieții culturale din Gorj.

Prin expoziții și un concert aniversar de excepție, comunitatea este invitată să celebreze două decenii de autenticitate, tradiție și performanță artistică.

PROGRAM

Ora 20:00 – Amfiteatrul din Parcul Central (lângă Buturugă), Concert aniversar – Ansamblul Folcloric “Maria Lătărețu”. O seară de muzică populară autentică, în care pe scenă vor urca:

  • Orchestra și soliștii ansamblului;
  • Grupul vocal “Măriile Gorjului”;
  • Grupul de naisti, fluierași și cavalisti “Jiana”;
  • Invitați speciali: Niculina Stoican, Victor Țița, Victorița Lăcătușu, Marcel Parnică, Ion Drăgan, Maria Corlan Mischie, Emilia Drăgotoiu Nanu, Adrian Luca.

Această seară festivă aduce în fața publicului un spectacol complet, în care cântecul, portul și tradițiile populare prind viață într-un cadru plin de emoție și respect pentru folclor.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: