20:43 Accident în lanț, în Târgu-Jiu. A avariat trei mașini și o conductă de gaze

[post-views]

Un accident, soldat cu avarierea mai multor mașini și rănirea unui tânăr de 19 ani, a avut loc, miercuri după-amiază, pe strada Calea București din Târgu-Jiu.

”La faţa locului s-au deplasat polițiștii rutieri, ocazie cu care a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Prigoria, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea București, din direcția Drăgoieni către Târgu-Jiu, ar fi schimbat banda de deplasare și a acroșat un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Novaci, care se deplasa în aceeași direcție, ulterior acesta fiind proiectat, în alte 2 autoturisme parcate pe marginea străzii și într-o țeavă de gaze din dreptul unui imobil” informează Poliția Gorj.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 19 ani, care a fost transportat, cu ambulanța, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: