17:28 Ce-i solicită minerii din Valea Jiului ministrului Energiei

[post-views]

Problemele minerilor și energeticienilor din Valea Jiului, dar și soluțiile propuse de Sindicatul Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului, au fost discutate în cadrul unei întâlniri ce a avut loc, miercuri, la Ministerul Energiei între ministrul de resort, Bogdan Ivan, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, și liderul sindical Darius Câmpean.

Potrivit unei informări a CJ Hunedoara, președintele Sindicatului Muntele a prezentat un document amplu, cu o analiză detaliată și propuneri concrete ce vizează activitatea CEVJ.

Printre măsurile propuse se regăsesc: prelungirea perioadei de închidere a activității miniere în Valea Jiului, pentru a permite o tranziție economică și socială echilibrată și realistă, realizarea unui grup energetic pe gaz la Termocentrala Paroșeni, care să funcționeze complementar grupului pe cărbune, în cadrul CEVJ.

Sindicatul a mai solicitat ”respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, în special în ceea ce privește salarizarea, capitol aflat în prezent în impas”, se arată pe pagina de socializare a președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Un punct esențial al discuției a fost situația angajaților CEVJ aflați în litigiu cu casele de pensii în baza Legii 197/2021.

”Concret, s-a solicitat menținerea în activitate a acestor angajați, pe perioadă nedeterminată, până la emiterea unor decizii definitive. Acești oameni reprezintă o resursă valoroasă, cu experiență și competențe tehnice înalte”, a subliniat Nistor.

Totodată, s-a discutat despre stabilirea unor ”măsuri urgente” pentru remedierea avariilor recente care au afectat două transformatoare de 6 KV la Termocentrala Paroșeni, vitale pentru funcționarea în siguranță a sistemului energetic local.

Președintele CJ a menționat că i-a adresat ministrului Energiei invitația de a vizita județul Hunedoara pentru a face o evaluare proprie a situației din teren și pentru a continua dialogul cu responsabilii din sectorul minier și energetic.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: