11:17 Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu

[post-views]

Jurnaliștii publicației Bihoreanul au obținut o reacție, duminică, din partea premierului Ilie Bolojan, în privința scandalului în care vicepremierul Dragoș Anastasiu este implicat. Acesta a mituit o funcționară ANAF timp de 8 ani.

În momentul în care a fost întrebat de cazul în care este implicat Anastasiu, pe marginea căruia numeroase voci din opinia publică i-au cerut să aibă o poziție, Ilie Bolojan a reacționat: „Sigur veți avea, până după-amiază, o declarație”.

Reacția premierului vine la puțin timp după ce reprezentanții Guvernului au anunțat că Dragoș Anastasiu va susține o conferință de presă duminică, la ora 17:00, la Palatul Victoria.

În cursul zilei de sâmbătă, între Anastasiu și DNA au existat contre în privința calității pe care vicepremierul o are în dosar.

Dragoș Anastasiu a declarat până acum că el a fost doar martor în dosar, nu denunțător. În replică, DNA îl contrazice, spunând că acesta a avut calitatea de martor-denunțător în dosar, alături de fostul său partener de afaceri.

„La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie iniţiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceştia au fost audiaţi în aceeaşi zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători”, se arată în comunicatul oficial.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: