16:42 Nicușor Dan a mers la Salvamont

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a vizitat baza Salvamont de pe Valea Sâmbetei, salvamontiștii prezentându-i problemele cu care se confruntă.

”În cadrul discuțiilor, s-a subliniat necesitatea identificării unor soluții concrete pentru problemele ridicate de salvatorii montani în ultima perioadă, astfel încât activitatea de salvare montană să se desfășoare în continuare la cel mai înalt nivel profesional”, a declarat Sebastian Marinescu, director Salvamont Brașov.

De asemenea, Salvamontiștii din Râșnov s-au întâlnit cu vicepremierul Tanczos Barna.

”În paralel, colegii de la Salvamont Râșnov, aflați în tură de patrulare preventivă pe traseul turistic de pe Valea Mălăiești, s-au întâlnit cu viceprim-ministrul României, domnul Tánczos Barna, care și-a reafirmat sprijinul pentru susținerea și dezvoltarea activității Salvamont”, este mesajul de pe pagina Salvamont Brașov.

Salvamont România a atras atenția, recent, asupra deficitului major de personal din structurile de salvare montană, arătând că este nevoie urgentă de deblocarea a aproximativ 300 de posturi de salvatori montani la nivel național.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: