Minerii s-au săturat de vorbe. Lider: Ministrul n-a fost în diaspora, până acum

[post-views]

Minerii s-au săturat de promisiunile miniștrilor Energiei privind amânarea închiderii centralelor pe cărbune și vor să vadă scris negru pe alb. ”Doar plimbatul vorbelor nu încălzește cu nimic minerii și energeticienii” spune Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.

Marți, într-o conferință de presă, ministrul Bogdan Ivan a prezentat 5 măsuri care, în opinia sa, ar face ca românii să nu mai plătească atât la curent.  Una dintre ele este prelungirea vieții grupurilor pe cărbune până în 2030.

„Vrem să vedem lucruri clare, pașii finalizați” spune Jan Popescu.

După ce, în ultimii ani, au închis capacități în bandă fără să ia în calcul consecințele, acum, șefii din Ministerul Energiei se plâng că de asta s-a ajuns ca românii să aibă unul dintre cele mai mari prețuri la curent din Europa.

”Domnul ministru nu cred că a fost în diaspora și a venit acum. A avut acces la informații, mi-e greu să cred că n-a știut ce se întâmplă în sistemul energetic național” afirmă Jan Popescu.  

Liderul SMEO crede că, de data asta, nefiind campanie electorală, politicienii de la București ”s-au dezmeticit” și vor face ceea ce trebuie pentru ca România să redevină independentă energetic.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: