Misha Miller – Vântule

[post-views]

Filmat în munții din apropiere de Râmnicu Vâlcea, videoclipul piesei „Vântule” surprinde cadre pitorești și frumusețea sălbatică a locului. Filmările nu au fost lipsite de peripeții. Mașina s-a blocat pe drum, iar echipa a continuat pe jos, contracronometru, pentru a nu fi prinși de noapte.

„A fost un drum periculos și ne-am speriat când mașina a început să se miște foarte tare. Eu eram îmbrăcată deja în hainele pentru filmare, spectaculoase într-adevăr, dar deloc practice pentru un urcuș pe munte. Totuși, a trebuit să ne adaptăm”, povestește Misha Miller.

În ciuda emoțiilor, filmările au prins o notă magică. Exact în momentul în care camerele porneau, vântul s-a sincronizat și a început să bată cu forță. După emoțiile trăite în munți, ziua s-a încheiat fără accidente. Artista alături de echipă au avut parte de o seară liniștită, cu o masă tradițională și povești autentice despre viața la țară.

„M-am bucurat să descopăr o parte din România așa cum este ea, simplă, autentică și frumoasă. Iar carnea la garniță a fost o adevărată bunătate”, spune Misha Miller zâmbind.

Piesa „Vântule” este compusă de Coco (muzică, aranjament), Vlad Ciresan (muzică, text), Theea Miculescu (muzică, text), Misha Miller (muzică). Single-ul este primul extras de pe viitorul album al artistei și marchează piesa centrală a proiectului, ce poartă un nume simbolic: „13:13”.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: