07:21 Centrala pe gaze de la Mintia, luată în calcul în funcționarea sistemului energetic în această iarnă

[post-views]

Centralele pe gaze de la Mintia (parțial) și Midia (toată capacitatea), una încă în construcție și cealaltă încă în teste, sunt luate în calcul pentru funcționarea sistemului energetic național în această iarnă, potrivit progranului de iarnă care urmează să facă obiectul unui act normativ.

În programul de iarnă, Dispeceratul Energetic Național (DEN) de la Transelectrica a specificat că “pentru a se asigura un nivel de certitudine suficient de ridicat în acoperirea curbei de sarcină a SEN, chiar și la apariția unor situații limită conform scenariilor evaluate de DEN, operatorul de transport și de sistem consideră necesară îndeplinirea unor măsuri și acțiuni de pregătire și monitorizare a funcționării SEN”.

Este trecută acolo o listă cu 10 măsuri, iar două dintre ele vorbesc despre “punerea în funcțiune a primei turbine pe gaz din centrala electrică de la Mintia – Mass Global de aproximativ 600 MW și asigurarea furnizării de gaze naturale” și despre “pornirea grupurilor din centrala CET Midia Năvodari aproximativ 70 MW”, arată economica.net.

Prima, care va fi cea mai mare centrală pe gaze din Europa, cu 1.700 MW, este încă în construcție, iar a doua este în teste.

La jumătatea lunii septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, spunea că prima turbină a noii centrale electrice de la Mintia va intra în teste în luna ianuarie a anului viitor, la finalul unei întâlniri de lucru pe care a avut-o pe şantierul termocentralei cu conducerea companiei şi cu reprezentanţii Transgaz şi Transelectrica. Investitorul a precizat că în luna ianuarie 2026 va intra în teste prima turbină, iar, în lunile februarie-martie, va fi supusă testelor cea de-a doua turbină montată la centrală.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: