10:12 Vești bune de la meteorologi. Vremea se încălzește

[post-views]

Vremea se va încălzi treptat începând de joi, cel puţin până la jumătatea săptămânii viitoare, cu o creştere spectaculoasă a temperaturilor în sudul şi estul ţării, unde valorile termice se vor apropia de 13-14 grade, mai ales în timpul zilei, cu soare în cea mai amre parte a ţării şi fără precipitaţii. După un episod cu ploaie la mijlocul săptămânii viitoare, va fi vreme bună şi cu temperaturi în creştere, anunţă meteorologii.

„Vom beneficia într-o perioadă următoare care s-ar putea întinde cel puţin până la jumătatea săptămânii viitoare, pe de o parte, de o vreme lipsită de precipitaţii, pe de altă parte de o creştere a temperaturii. Fără precipitaţii, cu un cer mai degajat, deci zile însorite în mare parte a teritoriului în următoarele zile, dar şi cu temperaturi în creştere, în primele trei-patru zile doar în timpul zilei”, a anunţat, joi, directorul de prognoze al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu.

Potrivit acesteia, va fi o creştere „destul de spectaculoasă” a valorilor termice pentru partea de sud şi de est a ţării, acolo unde a fost cel mai rece în ultima perioadă.

„Astăzi, aşteptăm maxime care să pornească de la 1-2 grade în nordul Moldovei şi să ajungă spre 9 grade în partea de sud-vest a teritoriului, după care, în zilele următoare, temperaturile vor creşte cu câte 3-4 grade în fiecare zi, în partea de est şi de sud, cu o creştere mai timidă în regiunile vestice, dar pe ansamblu, urmează ca de duminică încolo, maximele să depăşească 10 grade în cea mai mare parte a ţării, să ajungă chiar spre 13-14 grade, cel puţin până la jumătatea săptămânii”, a precizat Florinela Georgescu.

Directorul ANM a adăugat că nu vor fi precipitaţii, cel puţin până la jumătatea săptămânii viitoare, când va fi „un episod cu ploaie”, după care se anunţă din nou vreme bună şi cu temperaturi în creştere. 

„Deocamdată, vor fi încă trei-patru nopţi cu temperaturi mai scăzute, posibil ca noaptea viitoare să fie chiar mai rece decât cea care a trecut, pentru că un cer degajat încă favorizează scăderea temperaturilor sub 0 grade în toată ţara, în noaptea care urmează până spre minus 10 – minus 11 grade în zonele depresionare. Deci creşterea temperaturilor în cursul nopţilor va fi mai timidă, dar zilele vor fi tot mai frumoase şi cu temperaturi în creştere”, a mai spus Florinela Georgescu.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: