12:56 Urmărit în trafic de polițiști. A intrat cu mașina în gard

[post-views]

Un șofer, de 54 de ani, din comuna Bărbătești s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În plus, a refuzat să oprească la semnalele unui echipaj de poliție, fiind urmărit în trafic până când a pierdut controlul direcției de deplasare oprindu-se într-un gard.

„În după-amiaza zilei de 31 martie a.c., polițiști Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, au efectuat semnal de oprire în trafic, unui autoturism, pe DJ 661 Dolcești, dar nu a oprit. În timpul urmăririi acestuia prin localitate, a fost pierdut controlul direcției de deplasare, fiind acroșat un pod, împrejurare în care autoturismul s-a oprit într-un gard de pe marginea drumului. Polițiștii au constatat că autoturismul era condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Bărbătești, sat Musculești, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,98mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” a comunicat IPJ Gorj

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: