10:18 Cod galben de furtuni, vijelii și grindină în peste jumătate de țară, până sâmbătă seară

[post-views]

Meteorologii au emis, joi dimineață, alerte cod galben de ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori în zona de munte, valabile începând de astăzi până sâmbătă seară, pentru mai multe județe din țară, inclusiv la București.

Primul cod galben de vânt este valabil începând cu ora 10:00, până diseară, la ora 20:00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Munteniei și în sud-estul Olteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h.

În același timp, este cod galben de ploi puternice și ninsori în zona înaltă de munte, valabil până sâmbătă, 4 aprilie, la ora 18:00. Astfel, începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi local însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei.

Ploile vor avea și caracter de aversă, iar, vineri și sâmbătă, vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârșitul intervalului, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de 40…60 l/mp.

În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10…20 cm.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: