09:37 Sindicaliștii din Finanțe lansează o campanie națională de acțiuni de protest

[post-views]

Sindicatul Naţional Finanţe Publice (SindFISC) lansează luni o campanie naţională de acţiuni de protest, transmite Agerpres. Demersul sindical „atrage atenţia asupra necesităţii recunoaşterii rolului, responsabilităţilor şi importanţei profesiei”, susțin inițiatorii.

În contextul elaborării noii legi a salarizării unitare, sindicatul solicită „o poziţionare corectă şi echitabilă în ierarhia profesiilor din sistemul public, în concordanţă cu standardele profesionale, responsabilităţile şi constrângerile specifice activităţii desfăşurate, transmit sindicaliștii”.

Sindicaliştii au transmis că vor prezenta, într-o conferință de presă, problemele sistemice cu care se confruntă personalul din Ministerul Finanţelor şi structurile din subordine şi impactul direct pe care lipsa unui cadru legislativ adecvat îl are asupra funcţionării administraţiei financiar-fiscale, vamale, a reglementării jocurilor de noroc, precum şi asupra capacităţii statului de colectare a veniturilor bugetare.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: