Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Minerii NU primesc primă de Paște. Motivul invocat de administrație

[post-views]

Răsturnare de situație! Minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia nu vor primi primă de Paște, deși a fost făcut acest anunț în urma întâlnirii de vineri, de la Ministerul Energiei, cu ministrul Sebastian Burduja.

Liderul sindical Jan Popescu dădea această veste, afirmând că suma care le va fi acordată angajaților va fi stabilită luni, într-o discuție cu administrația. Numai că, la întâlnirea de luni, șefii CEO au spus că legea le interzice să acorde astfel de bonusuri, câtă vreme nu este aprobat bugetul companiei.  

Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, afirmă că, prin prima respectivă, se dorea recuperarea unei sume pierdute din voucherul de vacanță, a cărui valoare s-a diminuat, față de anul trecut, de la 3000 la 800 de lei.  

Pîrvulescu mai spune că bugetul CEO ar trebui aprobat, conform legii, până cel târziu la data de 11 iulie. După aprobare, sindicatele și administrația vor stabili cum vor face pentru ca minerii și energeticienii să nu piardă din venituri.

Articole similare:

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: