16:02 Spitalul SRI, precizări privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu

[post-views]

Fostul președinte Ion Iliescu va fi menținut în continuare în secția de terapie intensivă, anunță spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Starea generală se menține stabilă sub tratament, cu tendință de ușoară ameliorare, transmit reprezentanții unității medicale, duminică, pe Facebook.

”Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialiști din cadrul spitalului. Starea generală se menține stabilă sub tratament, inclusiv administrare de oxigen, cu tendință de ușoară ameliorare clinică și biologică. Totodată, pacientul beneficiază de proceduri de kinetoterapie adaptate condiției medicale și a reușit cu sprijin să stea la marginea patului”, se arată în postare.

Reprezentanții instituției menționează că este vorba despre un pacient în vârstă de 95 de ani, ”cu afecțiuni cronice multiple, peste care a survenit o boală pulmonară severă care a condus la o deteriorare importantă” a stării de sănătate.

Fostul președinte Ion Iliescu a fost internat pe 11 iunie în Secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. 

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: