09:08 Sistem de semaforizare vandalizat, Romanescu: Ne vom constitui ca parte prejudiciată

[post-views]

Sistemul de semaforizare din fața Primăriei Târgu-Jiu a fost vandalizat, azi-noapte. Primarul Marcel Romanescu anunță că imaginile de pe camerele de luat vederi vor fi înaintate Poliției, pentru depistarea făptașului.

”Nu-mi doream ca, la început de săptămână, să vin cu vești proaste, dar, după vandalizarea cișmelelor stradale, a sistemului de irigații din parcuri și a stațiilor de troleu, am ajuns să constatăm că cetățenii certați cu legea și cu bunul simț să vandalizeze și sistemele de semaforizare de la trecerile de pietoni, chiar în fața Primăriei Târgu-Jiu. Este un fapt regretabil, care pune în pericol viața cetățenilor din municipiul nostru. În spatele meu, un sistem de vandalizare care funcționa perfect a fost vandalizat, în această noapte. Chiar la primele ore ale dimineții am făcut demersurile necesare ca să-l depistăm pe cel care a vandalizat, ne vom constitui ca parte prejudiciată și vom înainta imaginile de pe camerele de luat vederi Poliției Naționale pentru prejudiciile produse, dar și pentru faptul că prin vandalizarea sistemului de semaforizare se pune în pericol viața cetățenilor” spune Romanescu pe pagina de socializare.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: