Noi reguli pe aeroporturile din București. Pot fi duse în bagajul de mână lichide, aerosoli și gel

[post-views]

Pasagerii, care pleacă de pe Aeroportul „Henri Coandă” și Aeroportul Băneasa, pot să transporte în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, față de limita anterioară de 100 ml per recipient.

Noile reguli anunțate de Compania Națională Aeroporturi București se referă la pasagerii care au originea zborului pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București și Aeroportul Internațional București Băneasa – „Aurel Vlaicu”.

Începând de miercuri, 11 martie, ora 00.00, aceste noi reguli au intrat în vigoare și este vorba despre transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină. Astfel, pasagerii care pleacă de pe Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) și Aeroportul Băneasa pot să transporte în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, față de limita anterioară de 100 ml per recipient.

„Măsura este posibilă ca urmare a investițiilor realizate de Compania Națională Aeroporturi București în tehnologii moderne, de ultimă generație, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaționale în domeniu. Prin această investiție, compania își consolidează obiectivul de a îmbunătăți constant experiența pasagerilor, asigurând în același timp menținerea celor mai înalte standarde de securitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al CNAB.

Relaxarea restricțiilor privind acceptarea la transportul aerian a LAGs vizează exclusiv pasagerii care au originea zborului pe AIHCB sau AIBB-AV, nefiind aplicabilă pasagerilor aflați în tranzit sau transfer.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: