Poiana Brașov, cea mai căutată destinație pentru schi și snowboard în România

[post-views]

Poiana Brașov a fost și în acest sezon prima opțiune pentru schiorii și snowboarderii din țara noastră, și nu numai, iar numărul celor care au ales pârtiile din Postăvarul confirmă acest lucru, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

În cele 87 de zile cât a durat sezonul, au fost înregistrate peste 1,7 milioane de treceri prin turnichete, ajungând la o medie zilnică de 20.000 de treceri. Recordul a fost de aproape 40.000 de treceri într-o singură zi.

Deși condițiile meteo nu au fost întotdeauna cele mai bune, deoarece au fost puține precipitații sub formă de ninsoare și multe zile cu temperaturi pozitive, sistemul de producere a zăpezii artificiale și-a confirmat, încă o dată, utilitatea. Peste 90% din zăpada necesară amenajării pârtiilor a fost artificială.

„Poiana Brașov rămâne și în sezonul 2025-2026 cea mai importantă și căutată destinație pentru schi și snowboard în România. Avem foarte mulți metri cubi de zăpadă artificială. Ne-am bucurat și de zăpada pe care am avut-o din când în când de la natură în Poiana Brașov, dar am produs foarte, foarte mult și ăsta este lucrul care cred că ne avantajează și ne duce undeva către fruntea clasamentului”, a declarat viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță.

Articole similare:


Warning: Trying to access array offset on false in /home/radioinfinit/public_html/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 39

Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de...

[post-views]

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar îndeplini condițiile de pensionare, așa cum erau prevăzute în...

[post-views]

Realizarea unui parc industrial de 20 de hectare, în orașul Turceni, este blocată de consilierii AUR și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: